​​​​​ ​​​​Cristian Gheorghita

​​​​Cu ceva timp în urmă încercam să insuflu ideea că plastica românească contemporană nu mai e - de multă vreme - un redus ambient local, ci o parte a unui întreg, în care izolările sunt perdante, iar retragerile în pustietate din ce în ce mai puţin practice. Şi asta pentru că reuşita nu mai poate fi gândită în termenii localizării ideilor, ci în termeni de impact la un nivel cel puţin regional, aspiraţia fiecărui artist plastic tinzând să depăşească, prin valoarea creaţiei sale, propriul spaţiu de incluziune. Iată de ce ne-am propus, în câteva rânduri, să abordăm toate valenţele valorice ale unei creaţii de artă plastică a tânărului profesor CRISTIAN GHEORGHIŢĂ, un nume care aspiră. Bârladul ştie să onoreze evoluţia artistică a unui concitadin, cu atât mai mult cu cât e vorba de un mânuitor al simţului estetic.

CRISTIAN GHEORGHIŢĂ trăieşte deja cu sentimentele modelate în ale frumosului, aşa încât cel mai important lucru pentru el a fost că a putut cu seninătate să arate lumii că a început să creeze şi nu o face oricum, ci explorând tumultoasa lume a valenţelor plastice. Artistul CRISTIAN GHEORGHIŢĂ a răzbătut în plastică după multe sacrificii şi renunţări, dar mereu regăsindu-se printre cei dragi.

În privinţa graficii sale policrome se pot spune măcar câteva lucruri esenţiale şi care, deci, îi marchează întreaga operă. Mai întâi de toate, se observă o oarecare predilecţie a artistului pentru evadarea în suprarealism, cu tendinţe imagistice figurative surprinse parcă din lumi mitologice şi legendare. Basmele plastice ale lui CRISTIAN GHEORGHIŢĂ vin şi din vechea artă, dar şi din legendele arhaice, iar alte construcţii artistice izvorăsc dintr-un ţinut sufletesc, cu sentimente luxuriante, la care se adaugă chiar şi vietăți dragi. Această capacitate de explorare plastică a unor curiozităţi ale naturii este redată cu talent şi dibăcie, aspect ce poate fi surprins cel mai bine în grafica policromă de tip liniar a lui CRISTIAN GHEORGHIŢĂ, în care întâlnim imagini pline de forţa sugestiei, de vibraţia ineditului şi, de ce nu, de tonicitatea redării. De fapt, această constantă îl caracterizează pe deplin pe autor, chiar dacă putem spune despre el că este şi un matur copil căruia îi place visul şi, deci, jocul de “a plonja în imaginar” pentru toate ideile inedite. Grafica policromă a lui CRISTIAN GHEORGHIŢĂ arată o meticulozitate în aşezarea zonelor cromatice în punctele cheie ale unui întreg, de fapt un tot unitar şlefuit prin rafinamentul desenului. E vorba, în acelaşi timp, de un tărâm al visului, în care autorul se joacă cu tonuri şi nuanţe cromatice bine controlate, dar care au la bază un tricrom extrem de interesant: verde, albastru şi gri.

În altă ordine de idei, grafica de tip liniar etalată de CRISTIAN GHEORGHIŢĂ reproduce plastic o materie spiritualizată armonios, bine drămuită în structuri spaţiale de profunzime, metamorfozată surprinzător în propuneri sugestive provenite dintr-o mentalitate aparte, totul plecând de la natural şi ducând către fantasmagoric şi chiar teratologic. Valoarea acestei grafici este dată de sugestia liminară a dezvoltării posibile în imaginar şi de modalitatea plastică de percepere a unor lumi şi personaje stranii, rezultatul urmărit fiind - în fond - deschiderea unei largi viziuni ancestrale asupra a tot ceea ce a mai rămas pur în jurul nostru, chiar dacă simbolurile cu care a operat artistul lasă necesare unde de mister.

De asemenea, grafica policromă a lui CRISTIAN GHEORGHIŢĂ arată o stăpânire fantastică a tehnicii desenului, o cromatică fină, gradată şi proporţionată pe tonuri, registre şi idei. Chiar dacă - la prima vedere - ar părea că avem de a face cu un monolog utopic, cu o anumită mediere cu misterul, totuşi autorul îşi concentrează în grafica sa o antropologie a Cerului cunoaşterii lumii şi vieţii, a sentimentelor umane de profunzime, închegând o adevărată antologie plastică. Grafica de care aminteam realizează ritmuri ale suprafeţei, consonanţe de planuri şi, mai ales, o viziune ancestrală asupra a tot ce a mai rămas pur în jurul nostru.

Codificarea graficii lui CRISTIAN GHEORGHIŢĂ nu porneşte din dorinţa expresă a artistului de a rămâne un misterios, ci din specificitatea şi sensibilitatea sufletului său, el arătându-şi cu sfială propria-i operă. El etalează, astfel, principii valorice de factură cronică, aşează stări de spirit într-o iconografie a sufletului, încercând să salveze rupturile şi sfâşierile. De fapt, prin tehnicile şi meditaţia lor selectivă, desenele sale ne sugerează faptul că artistul a trebuit să-şi coboare mintea în inimă şi cerul creaţiei sale în mintea noastră.

CRISTIAN GHEORGHIŢĂ dă dovadă de o anumitã fervoare conceptualã, prin care expresia plastică generează un spontan dialog metaforic și ai senzația că pluteşti cu sufletul împăcat în străfundurile eterate ale simbolicului. Bogatul registru de forme şi sugestii denotă faptul că această creație a sa reprezintă o fericită sinteză între arhaic şi modern, căci elementelor primordiale ale unei lumi pierdute li s-au atribuit sensuri noi, toată această organicitate realizându-se prin mijloace moderne de exprimare plastică. Artistul nu a făcut-o gradilocvent, ci într-un fel convingător şi care te îmbie să vezi tot ceea ce el şi-ar dori. Toată opera sa reprezintă fluide şi continuităţi ce „înveşmântează simbolurile în veşnicie”, legând între ele lumi paralele, dispărute, dar în orice caz revalorizează plastic un trecut extrem de interesant, în dauna unui prezent destul de banal. Chiar te uimeşte modul lejer în care artistul - cu ochii minţii şi ai visului - a surprins aceste treceri succesive şi întrepătrunderi subtile printre lucruri, stări şi fiinţe metamorfozate ale unui lumi pe care nu el a generat-o, crezând chiar că ai de-a face cu un recuperator care străbate cu nonşalanţă printre vieţuitoare un drum al reîntoarcerii la începuturile vieţii.

Sintetizarea şi simplificarea formelor după ideea construcţiei arhitecturii acestora în spaţiu, plecând de la esenţa geometrică şi ajungând la coerenţa imagistică a reconstrucţiei lor caracterizează opera plastică a lui CRISTIAN GHEORGHIȚĂ. Stăpân sigur al desenului disciplinat şi al compoziţiei riguroase, dar şi al vehiculării savante a formelor, al culorilor primare şi a gândurilor, CRISTIAN GHEORGHIȚĂ îşi permite să creeze un labirint implacabil, sugerând starea de infinit. El găseşte, deci, în lupta cu ideea şi cu materialul plastic acele necesare divizări fecunde ale formei. Game cromatice tandre şi delicate - rozul, galbenul, verdele - dau materiei (re)create o textură sentimentală.

El extrage elementele care îi permit interpretări sugestive, mai ales formal decorative, transformând motivul într-un pretext eliberator al propriei imaginaţii creatoare. Reperul jocului creativităţii şi al imaginarului său îşi începe parcursul cu această fiinţă stranie și pură, transformată într-un câmp al combinaţiilor de forme geometrice ce generează ritmuri şi alternanţe, animând compoziţiile susţinute prin acorduri şi armonii de culoare, orchestrate cu o subtilitate cu totul specială care este în măsură să propună privitorului o identitate distinctă şi recognoscibilă a lucrărilor.

CRISTIAN GHEORGHIȚĂ ne propune un gen de opţiune nuanţată pentru statutul său magic faţă de privitor, călăuzindu-l pe acesta din urmă într-un fragmentarium arhaic. La urma urmei, el recurge la modalităţi moderne de organizare compoziţională a formelor şi a contrastelor tonale, dând dovadă de o verbă deosebită în a comenta plastic vizibilul, dar mai ales, invizibilul. Artistul este creatorul unui „spaţiu nevăzut” al lumii, care prelungeşte experienţa sa de viaţă, devenind şi făuritor al unui raport special cu timpul, căruia i-a restabilit conjuncţia potenţialului creator. Rafinamentul grafic ne face să alunecăm mai uşor pe “sonetele unduitoare” ale sufletului artistului și ele au deja acea “aureolă carnivoră” care să ne provoace propriile noastre “euforii ale absurdului” către neprevăzut!

CRISTIAN GHEORGHIŢĂ are o predispoziţie pentru orizontul ipotetic al oniricului. Imaginarul său, fertil şi dezinhibat, îi permite să fantazeze abundent şi să exprime un univers interior sub forma unei proprietăţi personale. Calitatea ductului grafic - bazat pe arabescul formelor asociate surprinzător - face din artist un creator de realităţi virtuale deosebite. Discipol al artistului bârlădean Dionisie Gradu, tânărul CRISTIAN GHEORGHIŢĂ s-a remarcat ca un grafician ce pune accentul pe acurateţea liniei şi pe rafinamentul culorii. Creativitatea sa evidenţiază cu succes tehnica execuţiei, îmbrăcată cu puternicul mesaj ce invită la un dialog de ţinută. Abordează în lucrările sale cu uşurinţă tehnicile grafice clasice sau pe cele moderne, metamorfozând în aceeaşi subtilitate cromatică formele procesate mental în asociaţii inovatoare. Clarobscurul străpuns de ocruriule şi alburiule calde, definesc un creator de mare forţă cromatică, ce are în acelaşi timp un discurs compoziţional remarcabil.

Modelarea în grafică și în pictură a unor portrete - unde expresia caracteriologică ţinteşte către descifrarea meandrelor fiinţei. Aceste caractere, asamblate în cadrele unei reţele liniare deosebite sugerează, de fapt, o istorie pe scurt a Omului, configurând o imagine generică aproape a unui arhetip. Manualitatea modelajului pus în relația liniei plimbate prin culoare, accentele individualizante, expresia cu tentă expresionistă atestă preocuparea unui potenţial dialog cu ceilalţi, dar mai ales cu sinele. Viziunile au spontaneitatea unui inventiv interesat de ansamblu şi mai puţin de detalii. Parcurgerea vizuală a acestei introspecţii care se obiectivează permite varii interpretări, fiecare privitor având posibilitatea de a adăuga mental alte dezvoltări posibile ale acestor portrete. Acestei veritabile serii de ipoteze asupra umanului, artistul îi adaugă câteva coloane, stâlpi ai cerului, decoraţi în aşa fel încât sporeşte interesul perceptiv cu alte deschideri spre simbolistică. În ansamblu, CRISTIAN GHEORGHIŢĂ are atuurile libertăţii gândirii şi posibilitatea de a face din viziune un parcurs original şi incitant. Trimiterile la civilizaţia milenară a Antichității readuc în atenţie valorile artei autentice, unde utilitarul şi esteticul erau asociate în chip natural, configurând o formă distinctă de prezenţă în lume. Câteva lucrări grafice poartă amprenta unor semne indescifrabile, în fapt ipoteze asupra ideii de structuri variabile.

În concluzie, opera lui CRISTIAN GHEORGHIŢĂ se înscrie, cu tâlc şi farmec, într-un  discurs artistic de recuperare a vechilor valori lăsate în uitare. Pluteşte în ea o discretă undă de mister, ca şi cum artistul ar fi încercat să developeze ceva din liniştea tensionată dintre două conflagraţii interioare. L-a ajutat permanentul sentiment că are ceva de spus, ceva de transmis. Poate şi de aici impresia că fiecare grafică a sa are alura unei scrisori deschise adresată… umanităţii. 

“Cristian Gheorghita proves a certain conceptual fervor, through which the plastic expression generates a spontaneous metaphoric dialog and the feeling that you are floating with your soul at peace towards the ethered depths of symbolism. The rich palette of shapes and suggestions shows that his creation is a harmonious synthesis between archaic and modern, for the primordial elements of a lost world have now new meanings, the organic structure being crafted through modern means of plastic expression. The artist didn’t do it grandiloquent, but in a convincing manner that encourages you to see everything he meant. His entire plastic work represents fluids and continuity that “adorn the symbols into eternity’, connecting parallel realms, long gone, but certainly brings plastic value to a extremely interesting past, to the detriment of a pretty dull present. It’s amazing how the artist - with the eyes of mind and dream – captured these successive crossfades and intertwines between things, states and metamorphosed beings belonging to a world which he didn’t generate, even believing that you are dealing with a collector that is purging a road of returning to the beginning of life.”
Dr.LAURENȚIU  CHIRIAC,

critic de artă /art critic     

LUMEA DE VIS A UNUI MÂNUITOR AL ESTETICULUI:
PICTORUL BÂRLĂDEAN CRISTIAN GHEORGHIŢĂ